Board Meeting F.U.E.C.H. 24 mai -27 mai 2018 , Roma, Italia
Domnul Consul Onorific Andreas Huber, presedintele Uniunii Consulilor Onorifici din Romania (U.C.O.R.), a participat la Board Meeting-ul “Federation de l’Union Europeenne des Consuls Honoraires” (F.U.E.C.H.), ce a avut loc la Roma, Italia, fiind insotit de E.S domnul Ambasador Ioan Donca, vicepresedintele U.C.O.R si de domnul Popescu Petre Agripa – Consilier al Consulului Romaniei in Austria si membru al U.C.O.R.
In data de joi, 24 mai 2018, reuniunea a inceput cu o cina informala a membrilor F.U.E.C.H prezenti la eveniment.
Începutul dimineții de vineri, 25 mai 2018, a fost dedicat unei vizite la Ambasada Austriei la Sfântul Scaun, San Marino și Ordinul Maltei, delegatia fiind primită de E.S. Dl. Ambasador Dr. René Pollitzer.
După o scurtă istorie a evoluției orașului de-a lungul secolelor, a fost evocat caracterul său eminamente internațional, precum și colaborarea strânsă dintre consuli și oraș.
Dupa pranz, a urmat un tur ghidat la Institutul Papal Santa Maria dell ‘Anima.
Seara a avut loc la Restaurantul Clubului Circolo Antico Tiro a Volo din Roma, o recepție la care au participat consulii onorifici prezenti, prilej cu care au discutat subiecte si probleme de interes comun. Apoi, la cina oficială, Președintele FUECH a salutat spiritul de colaborare care a caracterizat această intrunire.
In data de sambata, 26 mai 2018, a avut loc ședința Board-ului FUECH, la Hotelul Casa Bonus Pastor.
Dupa un cuvant de „bun venit” adresat membrilor Board-ului de catre E.S. HCG Cav. Dr. Wolfgang Breitenthaler, acesta a dat citire scrisorilor adresate de catre: Doamna HCG Ann-Katrin Bauknecht –Presedintele Corpului Consular din Germania si Domnul HC DDr. Marc Aicardi de Saint Paul -Membru al Corpului Consular din Franta.
La sedinta au participat :
Consul Onorific General Cav. Dr. Wolfgang Breitenthaler-Presedintele FUECH
Consul Onorific Jean-Jacques Baron Haus -Prim Vice-presedinte
Consul Onorific Andreas Huber –Vice-presedinte
Consul Onorific Karin van Rooyen-Winkelman-Secretar General
Consul Onorific Dr. Peter Freissler- Trezorier
Consul Onorific Dr. Med. Raoul Käuffler –Consilier presidential pentru Tarile Baltice.
Au fost primite informarile din partea Președintelui Corpului Consular din Germania Doamna HCG Ann-Katrin Bauknecht, referitor la reînnoirea sa în funcția de Delegat al CC al Germaniei la F.U.E.C.H si din partea Președintelui HC Isabella Gumpert din partea Corpului Consular al San Marino pentru a confirma înființarea Asociației Corpului Consular conform legilor din San Marino.
Mai multe subiecte au fost pe ordinea de zi. Printre altele:
1.Aprobarea procesului-verbal al ultimei ședințe a consiliului de administrație din 20 octombrie 2017 de la Viena.
2. Raportul financiar al Trezorierului F.U.E.C.H.
3. Extinderea numarului de membri in cadrul F.U.E.C.H.
Președintele FUECH a informat despre semnarea finală a cererii de aderare a Corpului Consular al San Marino de către președintele HC Isabella Gumpert, noul membru fiind salutat de către consiliu.
Un certificat de membru in format A4 va fi eliberat tuturor membrilor, cu prilejul Adunarii generale a F.U.E.C.H. de la Bruxelles.
Pentru largirea numarului de membri ai F.U.E.C.H., membrii Board-ului vor intra din nou in contact cu Corpurile Consulare din Luxemburg, Monaco, Polonia si Lituania. In Lituania urmand a se desfasura o reuniune a Corpurilor Consulare la Vilnius în luna iulie 2018. De asemenea, Dl Consul Onorific Andreas Huber si-a aratat disponibilitatea de a mijloci cooptarea Corpurilor Consulare din Luxemburg si din Monaco, prin intermediul colegilor consuli onorifici membri ai UCOR, E.S. Dl. Sergio Faleschini- Consul Onorific al Principatului Monaco si E.S. Dl. Mihai Ferariu Consul Onorific al Marelui Ducat al Luxemburgului.
Vicepreședintele Baron Haus va tine legătura cu domnul Nicola Delcroix (șeful diviziei de gestionare a crizelor consulare, Serviciul european pentru acțiune externă) și cu domnul Michael Curtis (membru al Cabinetului Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini), pentru a se continua relațiile fructuoase cu Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate Doamna Federica Mogherini.
Vicepreședintele Huber a instiintat membrii Board-ului F.U.E.C.H. despre detinerea presedentiei UE a Romaniei in perioada 01.01.2019-30.06.2019, in cadrul careia va avea loc la Sibiu, in data de 9 mai 2019 intrunirea la nivel inalt a celor 27 de sefi de state membre UE. In acest context Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei a contactat UCOR, in vederea unei posibile implicari in desfasurarea acestui eveniment, UCOR reprezentand o punte de legatura diplomatica, de relationare umana cu tarile pe care membrii sai le reprezinta in Romania, fiind un vector de dezvoltare si promovare a relatiilor economice bilaterale. Dl Huber a reinnoit invitatia catre FUECH de a participa la evenimentele UCOR ce se vor desfasura in aceasta perioada.
Secretarul general HC Karin van Royen a informat Board-ul despre Conferința Consulilor Europeni organizată sub egida F.U.E.C.H., de către Corpul Consular al Olandei, în perioada 23.05-26.05.2019, la Maastricht. Consiliul a salutat această inițiativă și a cerut Secretarului General să informeze Comitetul în legătură cu viitoarele aspecte organizaționale, Board-ul FUECH a sugerat comitetului Corpului Consular din Olanda. Cazarea va fi în Chateau St. Gerlach.
Adunarea generală 2018 și următoarea ședință a consiliului de administrație au fost stabilite în data de 6.10.2018 la Bruxelles, cu prilejul reuniunii consulare internaționale organizate de Uniunea consulilor din Belgia.
Termenul pentru o alta intrunire a Board-ului FUECH a fost stabilit pentru toamna anului 2019, aceasta urmand a se desfasura la Nisa.
Consiliul de Administrație al F.U.E.C.H. invita consulii onorifici membrii ai UCOR sa participe la urmatoarele evenimente.
4.Diverse.
In cadrul intrunirii, Dl. Huber a ridicat problema privilegiilor si imunitatilor acordate consulilor onorifici, in general. La subiectul legat de legitimatii, au constatat ca majoritatea legitimatiilor consulilor onorifici sunt de tip card.
Referitor la placutele de inmatriculare auto, acesta este un subiect dificil, abordat in fiecare tara in mod diferit. Sunt cateva tari in Europa, care intr-adevar acorda aceste placute CC, insa majoritatea tarilor nu le acorda, respectiv au gasit alte forme de identificare, fie un autocolant CC care se aplica in fata si in spate pe autoturism, fie in continutul numarului de inmatriculare ultimele trei litere / cifre sunt acordate doar pentru consulii onorifici, fie in alte tari se include pe placuta de inmatriculare, in locul numelui tarii mentiunea CC, etc. De asemenea, un alt subiect abordat de Dl Huber, a fost cel legat de privilegiile acordate consulilor onorifici, precum si relatia cu Ministerul Afacerilor Externe, etc.